Bucătărie amenajată cu granit, în aer liber

Chiar dacă, la nivel internațional, bucătăriile în aer liber reprezintă de mult timp un adevărat trend în materie de design exterior, ei bine, la nivel național, numărul celor care dețin o bucătărie în aer liber este destul de mic în comparație cu cei care dețin o terasă. Asta în ciuda faptului că România este una dintre țările unde, pentru aproximativ nouă luni pe an, te poți bucura de confortul și atmosfera relaxantă pe care ți-o poate oferi o astfel de bucătărie.

Frica românilor este motivată, într-o oarecare măsură. O mare parte dintre ei se tem fie de faptul că, de două ori pe an, vor fi nevoiți să monteze și să demonteze bucătăria, fie de faptul că umezeala din timpului sezonului rece și lumina puternică din timpul verii vor degrada treptat a bucătăriei.

Aceste lucruri nu se vor întâmplă atâta timp cât vei folosi în contrucție materialul potrivit. Unul dintre cele mai bune materiale pentru construcția unei bucătării în aer liber este granitul, deoarece este durabil, fiabil, rezistent la intemperii, ușor de curățat și nu este afetat de razele ultraviolete. De asemenea, un alt avantaj al acestui material este că poate fi tăiat în plăci mari, fapt pentru care poate fi aplicat cu ușurință fără îmbinări, oferind un aspect profesional și eficient.

Bine de știut

• Pentru a face blatul de granit mai durabil, poziționează întreaga bucătărie astfel încât, în a doua parte a zilei, să fie acoperită de umbră.
• Pentru a obține un finisaj mat, optează pentru un finisaj ascuțit al blatului de granit.
• Culorile închise absorb mai multă căldură și se încălzesc rapid, ceea ce va face foarte inconfortabil gătitul în aer liber, așa că încearcă să folosești o nuanță ceva mai deschisă.
• Dacă ai folosit granit în interiorul casei, asigură-te că și la exterior folosești aceeași culoare sau model.

 

bucatarie-in-aer-liber

 

Comments are closed.