Top 3 cele mai frecvente pete care apar pe marmură

Petele reprezintă unul dintre cele mari pericole la care sunt expuse pietrele naturale, asta deoarece apar foarte ușor și dispar doar cu eforturi foarte mari. Ce putem face pentru a nu depune aceste eforturi este să ne concentrăm atenția pe cum le putem preveni și să încercăm să punem în practică lucrurile pe care la aflăm. În articolul de astăzi, îți vom prezenta 3 dintre cele mai frecvente pete pe marmură, dar și ce putem face pentru a le putea preveni.

vv

Apa

Petele de apă apar în momentul în care apa scursă este lăsată mai mult timp pe suprafața marmurei, fără să fie ștearsă. Acest tip de pete sunt foarte întâlnite, deoarece numărul celor care știu că apa poate păta este foarte mic. Ce putem face este să ștergem apa de fiecare dată când o vedem și să folosim mereu un suport pentru pahar atunci când avem băuturi reci.

 

Praf

Petele formate din cauza prafului au și o altă cauza secundară. Cel mai probabil, marmura nu a fost impermeabilizată periodic, o dată la un an, așa cum este recomandat. Ce putem face este, bineînțeles, să impermeabilizăm piatra la timpul potrivit. Dacă petele există, ele trebuie șterse înainte ca piatra să fie impermeabilizată, deoarece în caz contrar, acestea vor rămâne.

 

Farduri

Petele de la farduri apar în cele mai multe cazuri în baie. Din păcate, nu există o soluție generală pentru eliminarea lor, deoarece fiecare substanță are o compoziție chimică diferită. Unul dintre cele mai bune lucruri pe care putem să-l facem este să manevrăm cu atenție fiecare substanță atunci când o folosim, iar dacă vărsăm o cantitate, oricât de mică, să ștergem cât mai repede.

 

Ți-a fost de folos acest articol? Dacă da, trimite-l și prietenilor tăi. Citește săptămânal blogul Algabeth pentru a afla cele mai noi cele mai interesante lucruri despre pietrele naturale.

 

Comments are closed.