Campanie socială finalizată cu succes de Algabeth

Lucrurile ar trebui să reprezinte mijloacele prin care îți atingi obiectivele, nu să reprezinte obiectivele în sine. Și nu suntem singurii care credem acest lucru. Pornind de la acest raționament, am organizat, în data de 9 iulie 2016, o acțiune prin care au fost strânse, din donații, diverse lucruri necesare pentru creșterea și dezvotarea echilibrată a copiiilor.

Valea Plopului Algabeth (2)

 

Tricouri, caiete, căciuli, instrumente de scris, cărți, jucării, încălțăminte și multe altele au fost colectate de la oamenii care se implică activ în susținerea copiiilor care au o situație materială dificilă și donate către Asociația Pro Vita pentru născuți și nenăscuți din Valea Plopului. Asociația Pro Vita este o organizație non-guvernamentală, apolitică și non-profit care reuște să acorde acces la educație, acces la asistență medicală și acces la un mediu cât mai apropiat de cel familial pentru peste 500 de persoane.

Algabeth a asigurat nu doar colectarea lucrurilor primite din donații, dar și transportul lor către asociație. În această acțiune s-a implicat în mod activ și Părintele Tănase din Valea Plopului, ocazie cu care ținem să îi mulțumim, atât lui, cât și tuturor persoanelor care ne-au susținut, s-au implicat și care au făcut donații.

 

Valea Plopului Algabeth (4)

 

 

Comments are closed.